Competența instanței în cazurile de malpraxis medical.
Potrivit art. 687 din Legea nr. 95/2006 Instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este tribunalul – secţia civilă în a cărui circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.
Analizând dispoziția legală anterior amintită observăm că aceasta reprezintă o normă juridică cu caracter procedural care instituie o competenţă materială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale a cărei fapte ilicite rezidă din actul de malpraxis în favoarea tribunalului. Așadar, întrucât normele speciale au prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norme generale, conform principiului specialia generalibus derogant, dispoziția legală anterior amintită, fiind la rândul său o normă specială înlătură competenţa de drept comun stabilită conform criteriului valoric prevăzut de art. 95 pct.1 lit. K Cod procedură civilă.
Nu în ultimul rând, din economia textelor de lege se poate observa că art. 687 din Legea nr. 95/2006 este situat la Capitolul VII denumit „Dispoziţii finale” aspect ce-i conferă caracterul de normă de sine stătătoare a cărei aplicare nu este condiţionată de raportarea la un alt text de lege, ci vizează soluţionarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006.
Competența instanței în cazurile de malpraxis medical. Modificări de-a lungul timpului.
Pentru a ține pasul cu evoluția socială era de așteptat ca Legea 95/2006 să sufere diferite modificări de-a lungul timpului, printre aceste modificări, evident, s-a numărat și art. 687 din Lege.
Astfel, la data publicării în monitorul oficial, respectiv 28.06.2006, art. 687 avea un cu totul și cu totul alt conținut, reglementând structurile principale ale Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar. Ulterior la data de 12.12.2009 art. 687 din Legea 95/2006 a fost abrogat prin Legea 329/2009.
Norma având următorul cuprins „Instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.” Această formă a actului normativ a generat diferite discuți pe tema competenței materiale a instanțelor de judecată în situația în care pretențiile solicitate sunt mai mari de 200.000 lei. Așadar, s-a pus întrebarea dacă în asemenea cauze se va da eficiență art. 94 pct.1 lit. K Cod procedură civilă sau acestei norme speciale?
De menționat că potrivit art. 94 pct.1 lit. K Cod procedură civilă „ Judecătoriile judecă: 1.în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;”
Așadar, potrivit acestui text de lege procesele de malpraxis medical al căror pretenții erau mia mari de 200.000 lei reveneau în competența Tribunalului. Totuși, art. 94 pct.1 lit. K Cod procedură civilă era în contradicție cu art. 687 din Legea nr. 95/2006 generându-se multiple conflicte de competență.
Dată fiind practica judiciară neunitară privind competența materială de soluționare a cauzelor de malpraxis medical și desele declinări de competență, Prin Decizia nr. 5/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 687, competenţa materială de soluţionare a cauzelor având ca obiect obligarea pe temei delictual a pârâţilor la achitarea daunelor materiale şi/sau morale pentru malpraxis, în situaţia în care nu a fost urmată procedura reglementată de dispoziţiile art. 679-685 din Legea nr. 95/2006, aparţine judecătoriei.
Ulterior, la data de 03.11.2022, prin Legea 292/2022 art. 687 din Legea nr. 95/2006 a fost iar modificat având următorul cuprins „ Instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este tribunalul – secţia civilă în a cărui circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.”
Competența instanței în cazurile de malpraxis medical. Competența actuală.
Așadar, dată fiind modificarea introdusă prin Legea 292/2022 asupra cauzelor de malpraxis medical, indiferent de cuantumul pretențiilor și indiferent dacă reclamantul a parcurs sau nu procedura administrativă se va pronunța Tribunalul. În concluzie competența materială în cauzele de malpraxis medical revine Tribunalului.
Cabinetul nostru oferă servicii juridice de reprezentare și asistare în cazuri de malpraxis medical, atât în ce privește reprezentarea în fața instanțelor de judecată, cât și în ce privește reprezentarea în fata Direcției de Sănătate Publică sau a Colegiului medicilor.